Doar trei români din 1000 sunt interesaţi, într-o lună, de tema Marii Uniri şi doar unul din 2000 este interesat de Centenarul propriu-zis, căutările pe Google pornind de la „când a avut loc Marea Unire” până la „câţi ani sunt într-un centenar” sau „unde a avut loc Unirea de la Alba Iulia”.
Casa de audit comunicaţional şi marketing strategic „Fugaşin & Partenerii” a lansat astăzi primul studiu ce măsoară interesul românilor faţă de temele „Centenar”, „Marea Unire” şi „fotograful Unirii” în mediul online cu scopul de a pune la dispoziţia opiniei publice şi a autorităţilor o serie de concluzii care să ajute la înţelegerea situaţiei şi la conturarea unor strategii care până acum au întârziat să apară.
CENTENARUL LA ROMÂNI. DE CE APARENT SUNTEM DEZINTERESAȚI DE SUBIECT Moldovenii sunt interesați de marcarea aniversării în timp ce transilvănenii sunt interesați de personajeleAutoritățile pot construi manifestări eficiente dacă țin cont de temele de interes pe fiecare județ. În primele 3 luni ale anului românii au fost mai interesați de filmele indiene decât de Centenar și de Simona Halep. Lipsa de interes față de tema Unirii este doar aparentă. Există inițiative private care demonstrează că subiectul are potențial, inclusiv de marketing. Românii rezonează cu personaje istorice fără încărcătură politică, cum este „fotograful Unirii”Samoilă Mârza care crește lunar în notorietate.
Pentru România, anul 2018, an al centenarului încheierii Primului Război Mondial, are o semnificație cu totul special. Marea Unire de la 1918 este un eveniment care va rămâne una dintre cele mai memorabile pagini ale istoriei românești. O sută de ani mai târziu, suntem cu toții conectați la Primul Război Mondial și înfăptuirea Marii Uniri, fie prin propria istorie a familiei, fie prin moștenirea comunităților locale, dar și datorită impactului său pe termen lung asupra societății și asupra lumii în care trăim.
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…