Proiectul „100 de chipuri românești” nu promovează doar conservarea patrimoniului și arta fotografiei, ci reușește să îmbine numeroase forme ale artei în cadrul unor evenimente cu caracter educațional, accentuând astfel importanța istorică a celor întâmplate la 1 Decembrie 1918.

În cadrul evenimentului din data de 4 Martie 2018, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, a avut loc premiera spectacolului „Fotograful Unirii” în regia lui Mihai Panaitescu după un scenariu al lui Denis Dinulescu. Piesa ilustrează șirul de evenimente ce au dus la realizarea fotografiilor originale de la Marea Unire de către Samoilă Mârza și prezintă contextul istoric din acea perioadă, surprinzând realitatea prin ochii unor personaje emblematice.

Spectacolul a fost însoțit de prezentarea unora dintre lucrările realizate de fotograful Radu Chindris în cadrul proiectului nostru, prin care timp de un an de zile cei mai spectaculoși români ai momentului sunt fotografiați cu exact aceeași tehnică folosită în timpul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. În spațiul deschis din holul sălii „Studio” a Teatrului Național au fost expuse portretele realizate în prima etapă a proiectului, surprinzând chipurile personajelor reprezentative ce au participat la evenimentul de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, interpretate de muzeografii și istoricii ce își desfășoară activitatea în cadrul Muzeului „Marii Uniri” de la Alba Iulia.

Înainte de începerea spectacolului, invitații au putut admira portretele realizate cu ajutorul tehnicii tradiționale și au avut ocazia să analizeze aparatul îndeaproape, înțelegând astfel procesul colodiului umed. După terminarea piesei de teatru, aparatul a fost mutat la parterul salii „Studio” împreună cu echipamentele speciale de care este nevoie pentru a realiza fotografiile, iar Radu Chindriș l-a fotografiat pe fostul jucător profesionist de tenis Ilie Năstase, pentru a-i adăuga portretul la colecția celor mai importanți 100 de români ai momentului.

Acest eveniment a fost susținut de Rotary Club București CișmigiuLiga Studentilor Romani din StrainatateFundația CAESAR, Clubul pentru România și INACO. Vernisajul este organizat cu sprijinul „Alinda Bănică Business Consultancy”Grecu și Asociații și Asociației „Fabrica de Evenimente”.

Autor : Arina FLORESCU

Voteaza acest articol
(0 voturi)
100 de chipuri

Timp de un an de zile facem o radiografie a societății românești de astăzi folosind ca punct de plecare fotografierea celor mai importanți și spectaculoși români cu tehnica fotografică folosită în timpul Marii Uniri de la 1918.

Website: www.100dechipuri.ro
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…