Expoziţia temporară "Centenar. Republica Armenia. România - Marea Unire" va fi vernisată joi, de la ora 15.00, anunţă Ambasada Republicii Armenia în România şi Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), scrie news.ro.

Vernisajul va avea loc în prezenţa ambasadorului Republicii Armenia în România, Sergey Minasian, a episcopului Datev Hagopian - Întâistătător al Eparhiei Armene din România, a preşedintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, a deputatului Varujan Pambuccian - liderul grupului Minorităţilor Naţionale în Parlamentul României, deputatul Varujan Vosganian - preşedinte al Uniunii Armenilor din România şi a lui Cornel Constantin Ilie, director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Expoziţia este dedicată împlinirii a 100 de ani de la proclamarea Primei Republici Independente Armene dar, în acelaşi timp, aduce un omagiu reprezentanţilor comunităţii armene din România, care au luptat pe fronturile din Primul Război Mondial alături de Armata Română. Ziua de 1 decembrie 1918 a fost un moment de cotitură pentru poporul român, aşa cum data de 28 mai 1918 a reprezentat o renaştere pentru naţiunea armeană.

Alături de prezentarea foto-documentară a evenimentelor, în expoziţie pot fi admirate obiecte reprezentative pentru cultura armenilor din România, deţinute de Muzeul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România - Casa de Cultură „Dudian”: însemnele primului consulat al Republicii Armenia din Bucureşti, deschis la 1918, câteva permise de reşedinţă pentru refugiaţii armeni sosiţi în România după 1918, precum şi câteva documente din fondul patrimonial al Uniunii Armenilor din România: ediţia din 1928 a publicaţiei „Ararat”, un album de fotografii cu orfanii armeni sosiţi în România în anul 1923.

Realizată cu sprijinul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România şi  al Uniunii Armenilor din România, expoziţia va fi deschisă la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, în perioada 24 mai - 24 iunie, putând fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 - 18.00.

SURSA : STIRIPESURSE.RO

Voteaza acest articol
(0 voturi)
Alinda Bănică

Fondată de persoane cu experiență în mangementul proiectelor culturale și activă din 2014 în organizarea de proiecte sociale și culturale, festivaluri de film, piese de teatru și alte activități similare, precum și în promovarea tinerilor artiști, Asociația este partenerul din proiect responsabil cu organizarea logistică a tuturor activităților. 
Toate fondurile atrase și orice alte tipuri de sprijin primite în proiectul „100 de chipuri românești” sunt astfel alocate exclusiv, transparent și auditat financiar implementării prezentului demers cultural. Toți partenerii primesc raportări financiare periodice, precum și la încheierea derulării proiectului.

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…