Dumitru Prunariu este oaspete de onoare al Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul. Sâmbătă, 26 mai 2018, de la ora 15.00, publicul turc îl va cunoaște pe Primul român în Cosmos, în cadrul unei conferințe extraordinare organizată în parteneriat cu Muzeul Rahmi Koç din Istanbul. Proiectul inițiat de ICR Istanbul se înscrie în seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri și promovării unor români de excepție, care au scris istoria în domeniul specific de activitate. În egală măsură, proiectul contribuie la evidențierea unei imagini pozitive a României.

Vizitatorii grădinii Botanice Alexandru Borza, din Cluj, au putut admira recent o hartă a României formată din flori, din lalele, narcise și panseluțe.

În acest mod, susține conducerea, se celebrează Marea Unire în anul centenarului. Pentru realizarea conturului hărții s-au plantat 8500 de bulbi, iar pentru colorarea drapelului încă 6000 de bulbi. Ansamblul floral e format din muscarii albastre, din narcise și lalele roșii sau panseluțe.

100 de chipuri româneşti” fotografiate ca în urmă cu 100 de ani. Este un proiect inedit lansat de un fotograf din Alba Iulia în anul centenarului Marii Uniri. Va folosi cu strictă fidelitate tehnologia şi aparatură fotografică care l-au ajutat şi pe Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, să imortalizeze celebrele instantanee din 1918.

Miercuri, 24 ianuarie 2018, ora 11.00, la muzeul Principia din Alba Iulia va fi lansat  proiectul „100 de chipuri românești”.

Cu această ocazie vor fi expuse o serie de fotografii realizate după aceeași tehnică fotografică folosită de Samoilă Mârza în urmă cu o sută de ani. În afară de fotografiile istorice reinterpretate artistic, vor mai putea fi văzute și o serie de imagini actuale realizate după același procedeu. Este vorba despre portretele principalelor personaje istorice ale momentului 1 decembrie 1918, interpretate acum de angajații și voluntarii muzeului albaiulian.

Miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 11.00, la muzeul Principia din Alba Iulia a avut loc lansarea proiectul „100 de chipuri românești”. Cu această ocazie au fost expuse o serie de portrete ale principalelelor personaje istorice, realizate după aceeași tehnică fotografică folosită de Samoilă Mârza în urmă cu o sută de ani.

În afară de fotografiile istorice reinterpretate artistic, mai pot fi văzute și o serie de imagini actuale realizate cu tehnica numită colodiu umed sau ambrotip. Este vorba despre portretele principalelor personaje istorice ale momentului 1 Decembrie 1918, interpretate acum de angajații și voluntarii muzeului albaiulian.

100 de chipuri românești”” este un proiect inedit ce a fost lansat la Muzeul Principia din Alba Iulia.

Pe parcursul unui an, un fotograf va surprinde cei mai importanți români ai momentului în imagini unice realizate cu tehnica folosită de Samoilă Mârza, fotograful Unirii din 1918.

Un număr de 100 de români din diverse domenii de activitate, seniori dar şi tineri cu viziune, vor fi fotografiaţi cu o tehnică şi cu aparate vechi de un secol, printr-un proiect care se va derula pe parcursul anului 2018. Un punct cheie pe harta manifestărilor este Alba Iulia, „Oraşul Unirii“, care şi-a primit recent sloganul turistic de „Cealaltă Capitală“.

Artistul care aduce la un loc, la o sută de ani de la Marea Unire, fotografiile de arhivă şi pe cele moderne, prin tehnica numită colodiu umed, este Radu Chindriş.

Page 7 of 8
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…